Sport
CADEȚI – LAPI Dej a învins CSS 2 Baia Mare. Meci de totul sau nimic, azi, în Sala Sporturilor
Publicat acum
7 anipe
LAPI Dej – cadeți a învins ieri, cu scorul de 3-0, formația CSS 2 Baia Mare, în cadrul turneului final al campionatului național de volei. Astăzi, de la ora 18, dejenii vor da piept cu CTF Mihai I.
Ierii, sportivii din Dej antrenați de profesorul Radu Miclea au izbutit o nouă victorie, 3-0 cu CSS 2 Baia Mare. Succesul acesta vine după alte două victorii extrem de importante, 3-0 cu LPS Suceava (miercuri) și 3-2 cu CNNT Craiova (joi).
CTF Mihai I (9 puncte) și LAPI Dej (8 puncte) ocupă în acest moment primele două locuri în clasament. În această după-amiază, de la ora 18, cele două formații vor fi adversare, în penultima etapă a turneului final. O victorie a bucureștenilor cu 3-0 sau 3-1 le va asigura acestora matematic titlul de campioni. Pe de altă parte, un succes al dejenilor ar amâna deznodământul pentru ultima rundă, cea de mâine.
Înaintea meciului dintre LAPI Dej și CTF Mihai I, astăzi mai sunt programate jocurile CSS 2 Baia Mare – CNNT Craiova (ora 14) și Nicu Gane Fălticeni – LPS Suceava (ora 16). Mâine se vor disputa LPS Suceava – CNNT Craiova (ora 10), CSS 2 Baia Mare – CTF Mihai I (ora 12) și Nicu Gane Fălticeni – LAPI Dej (ora 14).
foto: doarvolei.ro