Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Cameră de sare la Liceul Tehnologic Special Dej, amenajată de Rotary Club Dej – FOTO

Publicat acum

pe

Rotary Club Dej a predat o cameră de sare Liceului Tehnologic Special Dej.

”Aceasta este a treia sală amenajată de clubul nostru, primele fiind realizate la grădinițele „Lumea Copiilor” și „Junior”. Proiectul reprezintă un exemplu de colaborare între o organizație non-profit, administrația publică locală și companii private și de stat, colaborare care duce la o investiție ce se întoarce în comunitatea locală, în acest caz, la Liceul Tehnologic Special Dej”, a transmis Sergiu Neamț, președinte 2024-202 Rotary Club Dej.

Valoarea amenajării a fost de aproximativ 14.000 lei. Parteneri, alături de Primăria Dej, au fost firma Nyk Forest, care a furnizat tâmplăria, Salina Ocna Dej, care a oferit sarea, și Districtul Rotary 2241, care a acoperit o parte din cheltuieli. Restul sumei a provenit din sponsorizări.

Amenajarea sălii a fost realizată de membrii clubului, care au umplut rafturile din lemn de fag cu bolovani de sare.

De asemenea, Rotary Club Dej a oferit tuturor claselor din școală jocuri interactive în valoare de 1.000 lei, menite să motiveze copiii și să faciliteze integrarea, învățarea și socializarea.

Predarea sălii de sare a avut loc astăzi, în prezența primarului Morar Costan, a directorului școlii Laura Haranguș, a membrilor clubului Rotary, precum și a profesorilor unității de învățământ.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER