Conectează-te cu noi

Naţional

Campania electorală, pe ultima sută de metri. Cum votezi și ce riști dacă nu respecți câteva reguli

Publicat acum

pe

alegeri-parlamentare-campanie-mai

Poliţiştii, împreună cu celelalte efective ale M.A.I., desfăşoară activităţi în cadrul campaniei ,,Alege să fii corect”, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne pentru perioada electorală.

Prin acest demers, M.A.I. urmărește informarea alegătorilor cu privire la drepturile pe care le au în cadrul procesului electoral, dar și riscurile la care se supun atunci când încalcă prevederile legale referitoare la desfășurarea alegerilor.

Contravenţii electorale

Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevazute la Capitolul XI din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Dintre acestea, enumerăm:

  • Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia (10.12.2016 ora 07.00) – se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei;
  • Sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediile secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un candidat sau o anumită listă de candidați– se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei;
  • Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propaganda electorală tipărite – se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei;
  • Aplicarea a mai mult de două afişe electorale pe un panou electoral de către fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţiei a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori candidat independent – se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei;
  • Organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și în spațiile din școli în perioada de desfășurare a cursurilor – se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.

Infracţiuni electorale

Acestea sunt prevăzute în Codul Penal, Titlul IX. Infracţiuni electorale, la art. 385 – 393. Printre aceste infracțiuni, enumerăm:

  • Oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi.
  • Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
  •  Utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
  • Fapta persoanei care votează prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

De știut:

Am drept de vot?

Da, dacă ai 18 ani împliniți și nu ți-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

Unde votez?

La secția de votare la care ești arondat sau, dacă te afli în altă localitate din județul de domiciliu, la orice secție de votare, pe listă suplimentară.

Cum pot vota?

Cu cartea de identitate, cu buletinul de identitate sau cu pașaportul diplomatic ori de serviciu.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER