Eveniment
CARNAGIU lângă Dej, în noaptea de Înviere. Doi tineri și-au pierdut viața la Mănăstirea – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Un grav accident de circulație, soldat cu doi morți, a avut loc în noaptea de Înviere, în jurul orei 01:30, lângă Dej, pe DJ 161D, pe raza localității Mănăstirea, comuna Mica.
Teribilul accident s-a petrecut între două autovehicule care circulau din direcții opuse, pe drumul ce leagă Dejul de Mica. Oamenii care locuiesc în zonă au povestit că au auzit o bubuitură puternică și urme de cauciucuri, iar când au ieșit afară au văzut mai multe persoane agonizând într-un autovehicul distrus în totalitate. De asemenea, șoseaua era plină de combustibil și exista oricând pericolul unei explozii.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de prim-ajutor de la Dej și Gherla, polițiștii, dar și pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare.
Într-una dintre mașinile implicate în cumplitul accident se aflau cinci tineri, toți din localitatea Unguraș, în timp ce în cealaltă era doar șoferul. În urma impactului violent, doi tineri aflați în același autovehicul și-au pierdut viața, unul dintre ei decedând pe loc, celălalt fiind resuscitat de medici. Din păcate, și în cazul celui de-al doilea tânăr personalul de pe ambulanță nu a mai putut face nimic, rănile suferite de acesta fiind incompatibile cu viața. Alte patru persoane au fost stabilizate la fața locului și transportate cu ambulanțele la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Una dintre mașini a ajuns în afara părții carosabile, în timp ce cealaltă s-a răsturnat cu roțile în sus, în mijlocul drumului. Trei dintre tinerii din Unguraș, aflați în cel de-al doilea autovehicul, au rămas captivi între fiarele contorsionate. În cele din urmă, doar unul a rămas în viață și a fost transportat de urgență la spital, ceilalți doi fiind declarați decedați. Unul dintre cei doi tineri care și-au pierdut viața este fiul primarului din Unguraș.
În urma cercetărilor, oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia din noaptea de Înviere.