Ştiri din zonă
Casă cuprinsă de flăcări într-o localitate din Cluj, un tânăr a suferit arsuri – FOTO/VIDEO
Publicat acum
3 anipe
Un incendiu a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 9, la o casă din localitatea clujeană Iara.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat două autospeciale ale pompierilor clujeni, o ambulanță, dar și polițiștii
”Pompierii au găsit o casă construită pe două nivele, cuprinsă în totalitate de flăcări și un tânăr care necesita asistență medicală, ca urmare a unor arsuri suferite pe timpul incendiului. Acesta a reușit să se auto-evacueze din locuință înainte de sosirea pompierilor la locul evenimentului. Tânărul a fost preluat de către un echipaj SAJ, care a fost alertat concomitent cu echipajele noastre, pentru a fi transportat de urgență la spital în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. La prima evaluare, tânărul suferise arsuri în diverse grade de gravitate, la nivelul membrelor și a corpului, era în stare de conștiență și era cooperant”, a informat ISU Cluj.
La ora publicării acestei știri, încă se se intervine pentru lichidarea tuturor focarelor, care ard mocnit, din casa distrusă în mare proporție și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.
”S-a evitat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite, casa afectată fiind alipită de un imobil nelocuit cu o suprafață de peste 300 mp”, a mai precizat ISU Cluj.