Ştiri din zonă
Cătălin Moroşanu ar putea lupta la Cluj împotriva lui Daniel Sam!
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișCătălin Moroşanu revine în ring, dar nu împotriva lui Daniel Ghiţă, aşa cum se aştepta toată lumea, ci împotriva unui sportiv pe care l-a mai întâlnit în 2016 la Puerto Rico, Daniel Sam, scrie Mediafax.
Anunţul a fost făcut de sportivul român pe pagina personală de Facebook, alături de mesajul: „Ziua revanşei se apropie!”. La precedenta confruntare, învingător a ieşit britanicul, la puncte. Moroşanu s-a considerat nedreptăţit de verdictul arbitrilor, dar acum are şansa să se răzbune. Cel mai probabil, gala Dynamite Fighting Show va avea loc la Cluj şi va fi prima din 2019 pentru Moroşanu.
Ultima sa apariţie în ring a avut loc în decembrie 2018, când îl învingea, prin K.O., pe croatul Ivo Cuk.