Eveniment
PREMIERĂ. Câte persoane s-au vaccinat până acum, la Dej
Publicat acum
4 anipe
Primarul municipiului Dej, Morar Costan a precizat, azi, numărul persoanelor care s-au vaccinat anti COVID-19 la centrul de pe Regina Maria și la Spitalul Municipal Dej.
În această după-amiază, la sfârșitul ședinței Consiliului Local Dej, primarul Morar Costan a spus că ”640 de persoane s-au vaccinat la centrul de pe strada Regina Maria, iar 350 (n.r. – cadre medicale, faza I) la Spitalul Municipal Dej. Astfel, până în prezent, avem aproximativ 1000 de persoane care s-au vaccinat la Dej. Așteptăm doze suplimentare pentru a lucra la capacitate maximă, în toate cele patru cabinete din centrul de pe Regina Maria și, ulterior, și în cele patru cabinete de pe Fragilor. Dacă ne-ar fi distribuite doze, la toată capacitatea noastră, am fi capabili ca în două luni și jumătate să vaccinăm pe toți cei vor să se vaccineze”, a precizat edilul, într-o informare pentru aleșii locali.
Vă reamintim, pe 18 ianuarie, a început la Dej vaccinarea persoanelor incluse în a doua etapă de vaccinare anti-COVID: cele de peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale.
În municipiul Dej sunt două centre de vaccinare anti-COVID-19. Primul – amplasat pe strada Regina Maria nr. 26 (Centrul de Servicii Sociale) – funcționează din 18 ianuarie, urmând ca cel de-al doilea (Școala Gimnazială nr. 5, pe strada Fragilor nr. 6) să fie deschis ulterior.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!