Sport
CE PERFORMANȚĂ! Echipa de oină a Liceului Tehnologic ”Someș” Dej, pentru al doilea an consecutiv în faza națională – FOTO
Publicat acum
9 anipe
Echipa de oină a Liceului Tehnologic ”Someș” Dej s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Ieri a avut loc în cadrul cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar faza zonală la oină băieţi licee, competiţie care s-a desfăşurat în localitatea Turnu Roşu din judeţul Sibiu. La aceasta au participat cele mai bune echipe de oină din judeţele Covasna, Braşov, Harghita, Mureş, Sibiu şi Cluj, ultimul fiind reprezentat de echipa de oină a Liceului Tehnologic ”Someş” Dej, echipă pregătită de profesor Gall Francisc Daniel.
După o zi plină de meciuri foarte disputate, echipele calificate în finală au fost cele ale Liceului Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu şi Liceul Tehnologic ”Someş” Dej. Finala a fost câştigată de echipa dejeană cu scorul de 9-0.
”Sunt foarte bucuros pentru această performanţă, am reuşit prin multă muncă, dăruire şi perseverenţă să ne calificăm pentru al dolea an consecutiv la faza naţională. Felicit întreaga echipă pentru modul în care s-a implicat în toate momentele jocului şi sper ca în acest an să ne întoarcem de la faza naţională cu o medalie. Hai Someş!!!”, a declarat pentru Dej24.ro antrenorul Francisc Daniel Gall.
Echipa de oină a Liceului Tehnologic ”Someş”: Bărăgan Antonio, Chiuzan Ionuţ, Coasă Adrian, Constantiniu Valentin, Farcaş Vlăduţ, Gîngă Liviu, Glodean Vasile, Mora Andrei, Rostaş Paul, Todoruţ Sebastian, Tőrők Alin şi Georgiu Gheorghe. Antrenor: prof. Gall Francisc Daniel
Faza naţională urmează să aibă loc în perioada 12-15 mai în judeţul Arad.
Posted by Dej24.ro on Sunday, April 3, 2016