Administraţie
Ce s-a discutat la consultarea publică referitoare la Drumul Expres Cluj-Dej și ce urmează

Publicat acum
4 orepe

Consiliului Județean Cluj a fost, azi, gazda unei consultări publice care a avut drept scop informarea părților interesate, sau afectate, de pe raza județului Cluj, cu privire la variantele propuse pentru viitorul Drum Expres Cluj – Dej.
Realizată la solicitarea C.N.A.I.R. și desfășurată în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a arhitectului șef al județului Cluj, respectiv a proiectanților și a primarilor U.A.T.-urilor clujene situate pe aliniamentul viitorului DX, ședința de lucru a reprezentat o etapă esențială și obligatorie în contextul realizării Studiului de Fezabilitate aferent investiției.
„A fost o întâlnire foarte productivă, în care s-a discutat aplicat și argumentat pe marginea celor două variante de traseu propuse pentru viitorul drum expres. Consultarea publică a fost necesară și din perspectiva identificării posibilelor constrângeri juridice și urbanistice de pe aliniamentele traseelor prezentate, respectiv pentru corelarea proiectului cu obiectivele de investiții publice și private din fiecare comună. De asemenea, am solicitat realizarea de noduri rutiere și conexiuni cu fiecare localitate de pe traseu, sau cel puțin din 10 în 10 km. Tocmai din aceste considerente de ordin tehnic, începând chiar de săptămâna viitoare, proiectanții vor avea întâlniri cu specialiștii din fiecare UAT, astfel încât varianta finală rezultată să fie una benefică și unanim acceptată de comunitățile locale vizate. În orice caz, traseul final al drumului expres va trebui avizat de Comisia Tehnică de Urbanism a Consiliului Județean, care va ține obligatoriu cont de doleanțele primăriilor. Sunt convins că acest drum de mare viteză va respecta viziunea comunităților traversate, el urmând să aducă imense beneficii economice și de mobilitate regiunii de nord-est a județului Cluj și chiar a întregii Transilvanii”, a precizat Radu Rațiu.
Consultarea publică desfășurată la sediul Consiliului Județean este parte a etapei Analizei Multicriteriale aferente proiectului DX Cluj-Dej. În perioada următoare, după consultările cu specialiștii urbaniști din cadrul primăriilor, CNAIR va realiza o Analiză Cost-Beneficiu detaliată, pentru fiecare variantă de traseu în parte. Ulterior, va fi aleasă varianta finală optimă, care va sta la baza întocmirii Studiului de Fezabilitate.