Conectează-te cu noi

Naţional

Ce trebuie să faci pentru a primi până la 40.000 de lei pentru izolarea termică a locuinței

Publicat acum

pe

Persoanele fizice care vor să-și izoleze termic locuința vor putea primi de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de Iei, în cadrul programului ‘Casa verde Plus’.

În data de 12 ianuarie 2017 a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 34 Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane fizice, care reglementează participarea în programul denumit, pe scurt, ‘Casa verde Plus’.

Scopul programului îl reprezintă îmbunătățirea calității mediului prin reducerea consumului de energie utilizată în clădiri, eficientizare energetică prin stimularea utilizării materialelor de izolație de origine organic-naturală. În înțelesul Ghidului de finanțare, materialele de izolație care pot fi utilizate pentru obținerea finanțării sunt: cânepă, lână, bumbac — denim reciclat, plută, celuloză din materiale reciclate și alte materiale de origine organic-naturală similar, agrementate tehnic.

Banii nerambursabili vor fi acordați persoanelor fizice atât pentru casele aflate în faza de construcție, cât și pentru cele deja existente. Concret, persoanele fizice vor putea cere o sumă de până la 40.000 de lei (dar nu mai mult de 120 de lei/mp izolat și finisat), care va fi acordată sub forma unei prime de eficiență energetică. Fiecare solicitant va putea să ceară o singură primă de eficiență energetică, iar eventualele costuri suplimentare, ce vor depăși finanțarea nerambursabilă, vor fi suportate de către acesta din surse proprii.

Proiectul de izolare termică a unei locuințe aflate în construire va fi eligibil dacă este folosit un termosistem din materiale organic-naturale și finisaje compatibile pentru pereți/acoperiș, în baza unui proiect realizat de un arhitect cu drept de semnătură. Regulile vor fi valabile și pentru locuințele deja existente, însă în proiectul tehnic va trebui să fie menționată și suprafața utilă a casei, nefiind eligibile locuințele individuale cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp și clădirile care au clasa energetică A.

Cetățenii care vor dori să se înscrie în programul ‘Casa verde Plus’, vor trebui să întocmească un dosar de finanțare cu documentele stabilite prin Ordinul de ministru menționat anterior și publicat pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (A.F.M.), www.afm.ro.

Dosarele de înscriere trebuie depuse într-un singur exemplar, în plic sigilat fie direct la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, fie prin poștă, cu confirmare de primire, adresa fiind: municipiul București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, cod poștal 060031, perioada de depunere a cererilor de finanțare urmând a fi stabilită și tăcută publică pe site-ul autorității (www.afm.ro) cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începerea înscrierilor.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER