Conectează-te cu noi

Naţional

Centre AstraZeneca, transformate în centre Pfizer. Ce vrea premierul până la 1 iunie – VIDEO

Publicat acum

pe

Premierul Florin Cîțu a declarat, la Cluj-Napoca, că România a ajuns la capacitatea de a face 115.000 de doze de vaccin pe zi și spune că ținta este ca, până la 1 iunie, să fie vacinați cinci milioane de români. De asemenea, o parte din centrele de vaccinare AstraZeneca vor fi transformate în centre Pfizer.

”În primul rând, vom da posibilitatea de avea centre de vaccinare cu Pfizer drive-through, lumea deja ştie ce înseamnă acest lucru. Se va face în perioada următoare. Ştiu că va începe la București, dar sunt sigur că și la Cluj va fi un centru, în perioada următoare. Vom crește fluxul zilnic de la 72 la 96, ceea ce înseamnă iarăși că se va crește viteza de vaccinare. Vom transforma mai multe centre AstraZeneca în centre Pfizer, pentru a permite mai multor cetățeni să se vaccineze și vom permite companiilor, operatorilor economici, să aibă centre de vaccinare, unde vom furniza vaccin în funcție de zonă și așa mai departe”, a declarat Florin Cîțu, la Cluj-Napoca.

Premierul a mai afirmat că țara noastră a ajuns la o capacitate de vaccinare de 115.000 de doze pe zi. 

”În perioada următoare – am ajuns acum la capacitatea de 115.000 de doze pe zi – vom ajunge, pe 20 aprilie, la 120.000 de doze pe zi. Avem dozele, ne-am ocupat să avem vaccin, avem centre de vaccinare, acum românii, dacă vor să revenim și trebuie să revenim la normal, trebuie să se înscrie și să se vaccineze. Este singura soluție, în acest moment, de a ieși din pandemie”, a mai afirmat premierul.

Cîțu a precizat că și-ar dori ca până pe 1 iunie să avem cinci milioane de cetățeni vaccinați.

”Vrem ca, în această vară, să ne bucurăm de concediu, dacă vrem să revenim la viața normală, trebuie să ne vaccinăm. Avem aceste două luni – am spus că, la 1 iunie este prima bornă – trebuie să atingem acea țintă de cinci milioane de persoane vaccinate. Am discutat cu sectorul HoReCa, care a spus că îşi va vaccina tot personalul, deci operatorii economici vor să se vaccineze, avem dozele, dar e nevoie şi de cetăţeni să se înregistreze și să se vaccineze, ca să putem să avem o vară normală, să revenim la normalitate”, a zis Florin Cîțu. 

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER