Social-Cultură
Cine a condus Batalionul 811 Infanterie Dej în misiunea ”Antica Babilonia” din Iraq?
Publicat acum
10 anipe
Colonelul Petru Pah a condus Batalionul 811 Infanterie ”Dragonii Transilvani” din Dej în misiunea ”Antica Babilonia” din Irak, acesta fiind primul comandant al contingentului românesc care a călcat în Iraq.
Ajuns în Irak, colonelul Petru Pah a fost dislocat la 5 km sud-vest de orașul Nassyria, în sudul Irakului, în apropierea templului Ziggurat at Ur, care se restabilea în urma grelelor lupte ca urmare a unei îndârjite rezistenţe irakiene în faţa forţelor coaliţiei. „Baza militară era în proces de amenajare, noi fiind parte a acestei activităţi. La ajungerea în zona de responsabilitate a batalionului, în afară de un oraş distrus parţial de război şi un teren arid, prăfos şi neprimitor din preajma lui, nu mai era altceva”, a spus colonelul Petru Pah.
Mulți militari care au fost în teatrele de război aud „liniștea ce se lasă după furtună”. Aceiași liniște era și în Irak în momentul în care au ajuns militarii români după ce forțele fidele ale lui Saddam Hussein au fost atacate de forțele occidentale. „Există o anumită linişte ce se lasă după furtună. La fel se întâmpla şi în vara lui 2003 în sudul Irakului. Războiul mistuise cu câteva zile înainte energiile acelor locuri, lăsându-ne nouă prilejul de a ne ridica, prin praful rămas, tabăra”, a spus Pah.
Primul comandament românesc plecat în Irak a trebuit să treacă prin mai multe etape pentru a se integra. După ce și-au construit baza militară, soldații comandaţi de colonelul Pah au început executarea misiunilor de pază şi securizare a unor puncte critice, cercetarea şi scotocirea unor raioane, toate în aria de responsabilitate primită, pentru a împiedica orice apariţie potenţială de instabilitate. Toate misiunile trebuiau să fie foarte atent îndeplinite pentru a nu da impresia unei forţe de ocupaţie pentru populaţia din zonă.
Întreaga poveste o poți citi în monitorulcj.ro.