Naţional
Circulația va fi permisă la noapte între orele 20 și 2, pentru slujbele de Paște catolic
Publicat acum
4 anipe
Circulaţia persoanelor în această noapte va fi permisă între orele 20 și 2 pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui catolic.
”În noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă circulaţia persoanelor în intervalul orar 20,00 – 2,00 pentru a permite credincioşilor să participe la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui Catolic. Purtarea măştii de protecţie în mod corect, acoperind gura şi nasul, rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în locaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.
Aceasta a adăugat că accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult sau în alte spaţii în care vor avea adunări sau procesiuni religioase se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 metri între persoane. Accesul credincioșilor care, după efectuarea triajului observațional, prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) nu va fi permis.
Reprezentanții Ministerului de Interne au făcut și recomandări către persoanele care vor participa la slujbele religioase. ”Facem din nou apel la responsabilitate și la maturitate pentru a înțelege că toate măsurile dispuse de autorități pentru a preveni răspândirea virusului trebuie respectate pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.
În afara intervalului menționat, rămân în vigoare celelalte măsuri de protecție sanitară, informează și Jandarmeria Română, într-un comunicat.
foto: Paște catolic 2019, Dej