Ştiri din zonă
Cluj: 9 avioane Hercules au parașutat tehnică militară lângă Luna, în cadrul exercițiului Swift Response 17-1
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișUn număr de 9 avioane Hercules C130 au parașutat vineri, la ora 11,00, tehnică militară grea lângă Baza 71 Aeriană de la Luna, județul Cluj, în cadrul Swift Response 17-1 (SR17-1), un exercițiu de sprijin pentru exercițiul multinațional Saber Guardian 2017, cel mai mare exercițiu militar desfășurat în regiunea țării noastre, conform Agerpres.
Avioanele, care provin de la Baza aeriană Papa din Ungaria, au transportat tehnică militară grea, printre care și vehicule Humvee (n. red. — din engleză High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle).
Parașutarea a avut loc pe un câmp de lângă localitatea clujeană Luna, care se află în proximitatea bazei aeriene și a durat 3,30 minute, potrivit scenariului.
„Ceea ce am făcut practic, astăzi, a fost să ne demonstrăm abilitatea de a ne mișca elemente cheie de logistică pe teritoriul european cu ajutorul aliaților români, de a ne demonstra interoperabilitatea pe care o avem în alianța NATO”, a declarat Anthony Clas, maior din cadrul forțelor americane.
Acesta a subliniat că exercițiul a decurs bine și că a fost o demonstrație reușită, o mare oportunitate pentru militari. Maiorul și-a exprimat recunoștința pentru țara gazdă, militarii români și locuitorii din zonă, dat fiind faptul că exercițiul a avut un impact și asupra vieții de zi cu zi a oamenilor.
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă a mai avut loc, la Luna, un exercițiu de parașutare a 500 de militari americani, după care, în cursul dimineții de sâmbătă, de la ora 05,00, un alt exercițiu, de asalt asupra bazei, conform scenariului stabilit.
Potrivit unui comunicat de presă al MApN, la exercițiu participă forțe și mijloace din regimentele americane 143 Infanterie Texas și 2 Cavalerie, respectiv 800 de militari și tehnica aferentă, din Forțele Aeriene Române, aeronave MiG-21 LanceR, IAR-330 Socat, personal și tehnică aferentă, iar din Forțele Terestre Române participă aproximativ 150 de militari cu transportoare amfibii blindate și sisteme de apărare antiaeriană Gepard.
”SR17-1 este un exercițiu multinațional întrunit anual, condus de Forțele Terestre ale SUA în Europa, în scopul dezvoltării interoperabilității forțelor aeropurtate aliate”, se arată în comunicatul transmis AGERPRES.
Exercițiul SR17-1, unul de suport pentru Saber Guardian 2017, se desfășoară în perioada 18-23 iulie în mai multe localități din Bezmer și Novo Selo Training Area în Bulgaria, Baza Aeriană Papa din Ungaria, Cincu și Câmpia Turzii în România.
Saber Guardian 2017 (SG17) este cel mai mare exercițiu militar desfășurat în regiunea țării noastre, la care au participat peste 25.000 de militari din 22 de țări membre ale Alianței Nord-Atlantice.
Sursa – Agerpres.ro