Ştiri din zonă
CLUJ | Deblocare lucrări modernizare și reabilitare pe patru drumuri județene
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișConsiliul Județean Cluj anunță deblocarea a patru contracte subsecvente ale Acordului cadru încheiat cu asocierea formată din SC Kiat Group Construct SRL, SC Tehnic Asist SRL şi SC Damar SRL, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene din judeţul Cluj.
Cele patru contracte reluate vizează patru sectoare de drumuri județene de importanță deosebită pentru județul Cluj, respectiv:
- DJ 107M Luna de Sus – Băișoara – Buru – lim. jud. Alba
- DJ 107P Gilău(DN1) – Someșu Rece – Mărișel – DN1R
- DJ 150 Câmpia-Turzii -Viișoara – Ceanu Mare -Frata – Mociu
- DJ 109A Chinteni – Vutureni – Recea Cristur – Dealu Jurcii
„Sunt încântat de faptul că am reușit, după un blocaj de aproape cinci ani, să deblocăm situația acestor patru contracte suspendate care vizează efectuarea de lucrări de modernizare și reabilitare pe nu mai puțin de 160 de kilometri de drumuri județene. Astfel, în perioada imediat următoare, asocierea condusă de Kiat va efectua lucrările de proiectare, urmând ca, sperăm noi din primăvară, pe toate cele patru sectoare de drumuri să înceapă efectiv lucrările. Importanța reabilitării acestor drumuri este de necontestat în condițiile în care cele patru sectoare de drumuri județene sunt printre cele mai importante din județ, ele legând două drumuri naționale, realizează accesul spre zona turistică și trec prin mai multe localități”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliul Județean Cluj.
CJ Cluj mai menționează faptul că finanțarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare şi reabilitare pe cele patru sectoare de drumuri judeţene este realizată prin intermediul creditului în valoare de 225.000.000 lei contractat de Consiliul Județean Cluj în cursul lunii decembrie 2016.
FOTO – Arhivă