Ştiri din zonă
CLUJ | Depistat fără permis la volan, după ce nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanțe! Îi fusese suspendat pentru alcool
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișPoliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Cluj au depistat joi după-amiază, în jurul orei 15:20, un bărbat de 65 de ani, din comuna Băişoara, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 E60, pe raza localităţii Floreşti, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Bărbatul a fost oprit de către polițiști după ce a fost observat de aceștia neacordând prioritate de trecere unei ambulanțe care circula în regim prioritar, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
După oprirea bărbatului, poliţiştii au constatat faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat din data de 5 mai, când a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind cercetat de la acea dată pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.