Conectează-te cu noi

Naţional

Cluj, primul județ în care toate școlile și grădinițele intră în online probabil de săptămâna viitoare

Publicat acum

pe

Toate școlile și gradinițele din județul Cluj vor intra de săptămâna viitoare în sistem online, din cauza ratei mari de infectare cu SARS-CoV-2, a anunțat, luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Numărul elevilor testați pozitiv s-a dublat la nivel național, iar în prezent 108 unități de învățământ își desfășoară deja activitatea online.

”Din păcate urmează două săptămâni grele pentru noi toţi, din perspectiva infectării”, a declarat ministrul Educației, luni, la Parlament. În acest moment sunt 108 şcoli, la nivel naţional, care au trecut în online, faţă de 46 câte erau săptămâna trecută.

”La nivel naţional, rata de ocupare a paturilor de spital cu pacienţi COVID este încă sut 40%. Există un singur judeţ care, dacă se păstreză trendul ascendent, şi din păcate urmează două săptămâni grele, pentru noi toţi, din perspectiva infectării. Trendul ascendent este previzibil, situaţie în care, dată fiind raportarea la ziua de joi, probabil că vom avea, în judeţul Cluj, toate unităţile de învăţământ, şcoli şi grădiniţe, trecute în online, începând de săptămâna următoare”, a mai spus ministrul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER