Ştiri din zonă
CLUJ | Se apropie termenul limită depunere a cererilor unice de plată la APIA
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișInstituția Prefectului județului Cluj amintește cetățenilor beneficiari ai subvențiilor APIA faptul că, pentru anul 2017, cererile unice de plată trebuie depuse pănă în 15 mai 2017.
Deoarece APIA a recomandat fermierilor ca înainte de a merge la Centrele agenției să se prezinte la Primărie pentru a verifica în Registrul Agricol situația terenului pe care îl utilizează, iar dacă au în exploatație și animale să verifice situația acestora în registrul Național al Exploatațiilor (RNE), Instituția Prefectului a solicitat primăriilor din județul Cluj să sprijine cetățenii potențiali beneficiari ai subvențiilor din agricultură.
Precizăm că cererile unice de plată se depun la centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafață mai mare de 50 hectare teren agricol și la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafață mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.
Sprijinul financiar este finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
FOTO – Arhivă