Eveniment
Clujean beat, oprit în Mica. Ce alcoolemie avea

Publicat acum
5 anipe

Ieri după-amiază, în jurul orei 18, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au depistat un conducător auto în vârstă de 39 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe DJ172F, pe raza localității Mica, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de peste 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Citește și:
Șofer din Gâlgău, aflat sub aburii alcoolului, oprit în Fodora. A refuzat prelevarea probelor
Noapte fierbinte, pe bani, între un polițist din Cluj și o femeie. De ce dimineață au bătut la ușă colegii polițistului
SIMULARE | Câte posturi din Primăria Dej ar trebui reduse. VEZI situația comunelor din apropiere