Ştiri din zonă
Clujul, primul oraş din România în care vor circula autobuze electrice cu încărcare wireless
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișInvestiţiile vor fi făcute eşalonat, până în 2020, iar cea mai mare parte a banilor, 36,7 milioane de euro, vor veni din fonduri europene. Din fondurile de la Bruxelles vor fi achiziţionate autobuze electrice, tramvaie şi troleibuze, scrie Adevarul.ro.
Cluj-Napoca va fi primul oraş din România în care vor circula, din 2018, autobuze electrice. Primăria a semnat deja un contract-cadru cu firma poloneză Solaris, care va furniza 30 de autobuze electrice. Costul unui singur autobuz de ecologic depăşeşte o jumătate de milion de euro. Vehiculele vor fi de ultimă generaţie şi vor putea fi încărcate wireless. Modelul achiziţionat este Solaris Urbino 12 electric. Aceste autobuze circulă în prezent în ţări ca Germania, Olanda, Elveţia, Polonia şi Cehia.
Prezent la dezbaterea „Mobilitatea viitorului”, care a fost organizată azi, 23 noiembrie, de Camera Franceză de Comerţ, Industrie şi Agricultură din România, primarul Emil Boc a anunţat că primele autobuze electrice vor ajunge la Cluj în prima jumătate a anului 2018.
„Am comandat deja un număr de 11 autobuze electrice din cele 30. Avem confirmarea că vor sosi până în aprilie, cel târziu mai, la Cluj. Mai avem în vedere şi alte comenzi, dar între timp trebuie să pregătim infrastructura, aşa că intenţionăm să introducem inclusiv încărcarea wireless a acestora, pentru ca timpul de alimentare să se reducă de la 30 la 7 minute”, a afirmat Boc.
Aproape 40 de milioane de euro vor merge pe tramvaie şi troleibuze
Clujul va investi în următorii trei ani aproape 40 de milioane de euro, bani care vor veni din fonduri europene, în achiziţia de noi troleibuze, tramvaie şi autobuze electrice. Bugetul repartizat polului Cluj-Napoca prin AXA 4 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 – dezvoltare urbană durabilă – este de 45,2 milioane de euro. Din această sumă, 36,7 milioane de euro ar urma să fie investiţi în mobilitate urbană, adică în achiziţia de mijloace de transport în comun eco.
Alte zeci de milioane pentru autobuze diesel
Pe lângă vehicule electrice, Clujul va mai achiziţiona şi 85 de autobuze diesel. Compania germană Mercedes va livra 15 autobuze articulate, lungi de 18 metri, până în luna martie. O altă licitaţie, pentru 60 de autobuze nearticulate, se află în plină desfăşurare, iar atribuirea ar urma să se facă cel mai târziu pe 27 decembrie.
În fine, restul vehiculelor, 10 la număr, vor fi midibuze, adică autobuze ceva mai mici cu o lungime între 7,5 metri şi 9 metri. Licitaţia organizată pentru acestea nu a condus la niciun rezultat şi va fi reluată. Cele 85 de autobuze diesel ar urma să coste în total circa 20 de milioane de euro. Banii provin dintr-un credit luat de Compania de Transport Cluj (CTP) de la o bancă comercială şi garantat de Primăria Cluj-Napoca. Municipalitatea şi CTP au mai achiziţionat din 2012 şi până în prezent un număr de 54 de troleibuze, 50 de autobuze şi patru tramvaie.
Sursa – adevarul.ro