Ştiri din zonă
COD GALBEN de NINSORI și PLOI pentru județul Cluj! De când intră în vigoare avertizarea meteo
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișAdministrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu puțin timp, o atenționare COD GALBEN de precipitaţii abundente, ninsori și intensificări ale vântului, valabilă pentru partea vestică a județul Cluj și pentru mai multe județe din țară, valabilă de mâine dimineață, de la ora 04:00, până mâine seară, la ora 18:00.
În intervalul menţionat precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50…55 km/h.
La munte, cu precădere la altitudini de peste 1400 m se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.
De asemenea, începând de mâine seară, de la ora 18:00, se instituie o avertizare meteorologică COD GALBEN de ninsori şi strat de zăpadă în zona de munte, precipitaţii abundente și intensificări ale vântului pe întreg teritoriul județului Cluj, valabilă până vineri dimineață, 21 aprilie, la ora 10:00.
În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul României, iar în după-amiaza zilei de joi (20 aprilie) şi în noaptea de joi spre vineri (20/21 aprilie), aria acestora se va restrânge către est. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50…60 l/mp.
La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. În restul ţării va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sud se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 50…60 km/h.
Mai mult decât atât, meteorologii precizează că vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile.