Politic
ALEGERI LOCALE 2020 | Constantin Vădean, candidat PMP la Primăria Vad – FOTO
Publicat acum
5 anipe
ALEGERI LOCALE 2020 | Constantin Vădean este candidatul PMP pentru Primăria Vad, la alegerile din vară. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă.
Constantin Vădean este fermier specialist, având în gestiune propria fermă de 8 ani de zile.
“Este candidatul Partidului Mișcarea Populară pentru Primăria Vad, un om implicat și bine cunoscut în comună pentru proiectele susținute în câștigul locuitorilor în timpul mandatului de consilier local. Prioritatea sa ca viitor primar este dezvoltarea potențialului agricol al comunei Vad, inclusiv crearea locurilor de muncă.
Comuna Vad se află în prezent sub o administrație locală care a făcut târguri pe voturile oamenilor și acest fapt a dus la o gestiune a comunei în pierderea cetățenilor. Candidatul PMP, Vădean Constantin își propune să conducă o primărie care îi reprezintă pe toți locuitorii comunei, indiferent de culoarea lor politică. Ajutoarele vor merge către persoanele defavorizate, care nu au nicio posibilitate financiară.
Potențialul de dezvoltare al comunei a fost blocat de lucrările nefinalizate și lipsa de măsuri în ceea ce privește tăierea pădurilor în mod ilegal. Obiectivele prioritare vor fi sistarea tăierii necontrolate a pădurilor și reformarea subvenției pe pășune; domnul Vădean Constantin, candidatul la primăria Vad din partea Partidului Mișcarea Populară va propune ca subvenția pe pășune să fie încasată direct de către crescătorii de animale și nu de asociație. Locuitorii comunei Vad se vor bucura de spații amenajate pentru recreere și un dispensar medical modernizat, echipat cu aparatura necesară pentru a trata în mod corespunzător cetățenii comunei Vad.
Domnul Vădean Constantin va candida pentru funcția de primar în comuna Vad cu obiective clare pentru modernizarea comunei și îmbunătățirea sprijinului pe care Primăria trebuie să-l ofere cetățenilor comunei”, transmite PMP prin intermediul unui comunicat de presă.