Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Copil de 5 ani, cu bicicleta de la Jucu la Apahida! Zeci de polițiști mobilizați pentru a-l găsi

Publicat acum

pe

Poliţiştii clujeni au fost solicitaţi să intervină pentru găsirea unui copil în vârstă de 5 ani din comuna Apahida care a dispărut de la domiciliu.

La data de 10 septembrie, în jurul orei 17.05, poliţiştii clujeni au fost sesizaţi prin Apelul Unic de Urgenţă 112 despre faptul că de pe raza comunei Apahida, a dispărut de la domiciliu un copil în vârstă de 5 ani, ieşit la plimbare cu bicicleta, în jurul orei 13.30, pentru a ajunge la o casă a familiei, aflată în construcţie, în aceiaşi localitate dar nu a ajuns acolo, iar părinţii l-au căutat singuri până la ora apelului.

Pentru găsirea copilului au fost mobilizaţi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie judeţean Cluj – Serviciul de Investigaţii Criminale, Poliția Municipiului Cluj-Napoca, poliţişti criminaliști împreună cu câinele de urmă, poliţişti din cadrul Poliției Locale Apahida și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj.

În timpul operaţiunilor de căutare, tatăl copilului a fost contactat telefonic de fratele său, din comuna Jucu, judeţul Cluj, care i-a adus la cunoştinţă faptul că minorul este la locuinţa sa, unde l-a găsit în momentul în care a ajuns acasă.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER