Eveniment
Copilul rănit grav în accidentul din Rugășești a murit
Publicat acum
2 anipe
Copilul în vârstă de 7 ani, rănit grav în accidentul petrecut joia trecută în localitatea Rugășești, a decedat.
Vă reamintim, copilul de 7 ani și mama lui în vârstă de 36 de ani mergeau spre școală, când o mașină scăpată de sub control i-a lovit în plin. Amândoi au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Municipal Dej, iar ulterior la Cluj-Napoca.
Minorul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, cu afectare cerebrală. Medicii au explicat încă din ziua producerii accidentului că sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire, copilul fiind în comă profundă.
Din păcate, temerile lor s-au adeverit, căci băiatul de 7 ani a mai rezistat doar câteva zile și s-a stins pe un pat de spital.
Citește și:
ACCIDENT GRAV în Rugășești. O femeie și un copil, găsiți inconștienți – FOTO