Politic
Cornel Itu anunță construirea drumului Someș Expres, care va trece pe lângă Dej! Centura Dejului va rămâne una dintre prioritățile acestuia
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișDeputatul dejean Cornel Itu vine cu precizări referitoare la eșecul demarării procedurilor de desemnare a constructorului centurii ocolitoare a municipiului Dej.
„Centura ocolitore a municipiuluI Dej a fost și va rămane una dintre prioritățile activității mele parlamentare. În ciuda afirmațiilor care au apărut de-a lungul timpului în presă prin care s-a încercat scoaterea în evidență a lipsei mele de interes față de acest subiect, reamintesc că eforturile mele în această direcție au început în aul 2011 și au continuat pană în acest moment.
După ce inițial centura ocolitoare a municipiului Dej a fost inclusă în Master Planul General de Transport, acesta s-a modificat ulterior într-o variantă care nu mai presupunea și construcția centurii.
Legea bugetului de stat pe anul 2019 adoptată în data de 15 februarie a cuprins finanțarea lucrărilor pentru varianta de ocolire a municipiului Dej. Lucrarea, avand o valoare estimată a contractului este de 104.525.520 lei fără TVA (22 milioane euro), a fost scoasă la licitație, însă în cadrul acestei proceduri a fost depusă o singură ofertă declarată neadmisibilă. Potrivit Raportului procedurii de anulare nr.92/52178/25.07.2019, în conformitate cu prevederile art.212 alin (1) lit a) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulteriore, conform cărora <Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a conractului de achiziție publică în următoarele cazuri: a) dacă nu a fost depusă nicio ofertă/ solicitare de participare sau dacă nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă>”, a spus social-democratul dejean.
Deputatul dejean vine însă cu o veste bună și anunță construirea drumului Someș Expres, al cărui traseu se va afla în apropierea municipiului Dej.
„În schimb, o veste bună este construirea drumului Someș Expres al cărui traseu se află în vecinătatea municipiului Dej pe direcția N-NE avand totodată și funcțiune de ocolire a acestui municipiu precum și a celorlalte municipii în proximitatea cărora se va desfășura traseul, preluand traficul de transit și periurban care în prezent traversează localitățile. Pentru acest obicectiv a fost devansată promovarea procedurii de achiziție publică pentru “Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum de mare viteză Baia-Mare-Suceava: Lot 1 Baia Mare- Bistrița, Lot 2 Bistrița-Vatra Dornei și Lot 3 Vatra Dornei-Suceava”. Procedura este în derulare, aflandu-se în faza de verificare ANAP pentru postare în SICAP”, a conchis deputatul Cornel Itu.