Eveniment
Criminalul din Dej: ”S-a întâmplat un accident… Îmi pare rău” – FOTO/VIDEO

Publicat acum
6 anipe

Cristian Sabou, în vârstă de 27 de ani, din Dej – principalul suspect în cazul crimei Valeriei Graves – și-a recunoscut fapta, explicând că ”a fost un accident”.
„S-a întâmplat un accident, vă spun sincer că nu am vrut să-i fac rău. M-a pus cineva să intru în casă, că a fost vorba că sunt bani și lucruri de valoare. Am fost picat la mijloc, o capcană… De frică s-a întâmplat, vă zic sincer… Nu am făcut rău la nimeni în viața vieților mele. Îmi pare rău”, a spus bărbatul din Dej.
Vă reamintim, pe 30 decembrie 2013, Valerie Graves, în vârstă de 55 de ani – mamă și bunică – a fost găsită ucisă în casa sa din Bosham, West Sussex, Marea Britanie. O examinare post-mortem a stabilit că femeia suferise răni severe la cap, după ce a fost lovită cu un ciocan.
În această dimineață, Cristian Sabou, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat la adresa sa din Dej de către polițiști din cadrul polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., din cadrul I.P.J. Cluj, cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale și I.P.J. Sălaj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și în colaborare cu Ambasada Marii Britanii la București – National Crime Agency. Detectivii din echipa Surrey și Sussex Major Crime Team au fost prezenți în România pentru a colabora cu autoritățile române.
Pe parcursul percheziției domiciliare a fost pus în aplicare un mandat european de arestare pe numele tânărului, emis de autoritățile din Marea Britanie. Suspectul urmează să fie prezentat magistraţilor Curţii de Apel Cluj, în vederea confirmării mandatului.
Citește și:
Percheziții la Dej! Suspect de OMOR în Marea Britanie, prins de polițiștii români – FOTO/VIDEO
Criminal cu sânge rece, depistat într-un apartament din Dej la 6 ani după ce a omorât o femeie în Marea Britanie! Cine este suspectul
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!