Sport
CRONICĂ. FC Unirea Dej, VIRUSATĂ de Sănătatea Cluj. Trei jucători AU VĂZUT ROȘU – FOTO/VIDEO
Publicat acum
7 anipe
Echipa de fotbal Unirea Dej a pierdut, scor 0-1, pe teren propriu, în fața formației Sănătatea Cluj, în a patra etapă a seriei a V-a din Liga a III-a.
Prima ocazie de gol le-a aparținut oaspeților, când Paul Cristian – în minutul 9 – a șutat spre poarta dejenilor, puțin pe lângă țintă. „Virușii verzi” au fost mult mai periculoși 10 minute mai târziu la ocazia lui Matei. Balonul trimis de acesta, cu putere, din lateralul careului mare, a zguduit bara și le-a dat fiori gazdelor.
În minutul 22 s-a înregistrat prima ocazie a Unirii. Plăian l-a „testat” pe portarul Lăzăreanu, însă acesta din urmă nu a avut probleme. Și portarul dejenilor s-a remarcat câteva secunde mai târziu, când a respins cu piciorul – ca la handbal – mingea expediată din 20 de metri de Ciupe.
Sănătatea Cluj a deschis scorul în minutul 26. La un corner executat de pe partea dreaptă, Matei a pus hotărât capul, iar balonul a lovit transversala și a depășit linia trasată cu var. După reluare, tot „virușii verzi” au fost mai periculoși. Ciupe – din lovitură liberă – l-a întins pe Szekely, iar Ceaca – din interiorul careului mare – l-a pus la încercare și el pe goalkeeper-ul Unirii.
Partida de la Dej s-a încins în minutul 76. Răzvan Muntean – intrat pe teren în partea a doua a jocului – a văzut cartonașul roșu și a fost trimis la vestiare, ca urmare a unei încăierări generale în marginea terenului. Și oaspeții au rămas în 10 la aceeași fază. După consultări între central și asistent, Lazăr a fost sancționat și el cu „roșu”.
Nu a trecut un minut și Sănătatea a rămas și fără portar. Lăzăreanu a făcut henț în afara careului mare – încercând să respingă o minge lungă -, iar arbitrul i-a arătat direct cartonașul roșu și l-a obligat să părăsească gazonul mai devreme.
Având avantajul unui om în plus, în ultimele 10 minute ale meciului, Unirea a urcat cu toată echipa în terenul advers și a forțat egalarea. Din păcate pentru ei, elevii lui Alpar Meszaros nu au mai fost lucizi la finalizare și nu le-a mai ieșit nimic.
Meciul s-a încheiat într-un cor de huiduieli după ce arbitrul a decis să prelungească confruntarea cu numai patru minute. Dejenii i-au reproșat centralului că numai la primele două eliminări s-au pierdut în jur de 5 minute, pentru ca la ultima să se înregistreze aproape tot atâtea. Atunci, Todoran – portarul de rezervă – s-a lăsat așteptat și au trecut secunde bune până când a pășit pe gazon.
După patru minute de prelungi – în loc de 8-9 minute, spunem noi – FC Unirea Dej s-a declarat învinsă de Sănătatea Cluj, scor final 0-1, și a înregistrat a treia înfrângere în acest campionat.
FC Unirea Dej: 27. Szekely, 24. Podină, 6. Kovacs, 15. Ndi, 3. Plăian, 5. Blaj A., 19. Graur, 21. Nalați, 94. Ferhaoui, 18. Blaj Fl., 20. Boje. Rezerve: 1. Georgiu, 26. Alexandru, 29. Kis, 10. Muntean, 11. Kocsis, 7. Bogdan, 8. Sătmar. Antrenor: Alpar Meszaros.
Sănătatea Cluj: 33. Lăzăreanu, 15. Nistor, 3. Negru, 24. Matei, 11. Târlea, 18. Ciupe, 20. Paul, 19. Vitan, 10. Lazăr, 9. Ceaca, 7. Rus. Rezerve: 27. Todoran, 86. Varodi, 21. Misăras, 8. Bria, 94. Cozea, 17. Yuh, 55. Ititesc. Antrenor: Marius Semeniuc.