Conectează-te cu noi

Sport

CRONICĂ. Victorie URIAȘĂ pentru Unirea Dej: 3-0 pe terenul CFR-ului. NOTELE Dej24.ro – FOTO

Publicat acum

pe

Echipa de fotbal Unirea Dej a câștigat, scor 3-0, meciul disputat în deplasare în compania formației CFR Cluj 2. Elevii lui Gică Barbu au opt goluri marcate și niciunul primit în ultimele două jocuri! Mai mult decât atât, Unirea i-a administrat CFR-ului prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon.

Partida din Cluj-Napoca – începută la ora 15 – a contat pentru a XVIII-a etapă a seriei a V-a din Liga a III-a. Înaintea acestei confruntări, FC Unirea Dej ocupa locul 11 în clasament, cu 16 puncte acumulate, în vreme ce gazdele se aflau pe a patra poziție, cu 33 de puncte strânse până acum.

Dejenii au deschis scorul în minutul 8. Unul dintre fundașii CFR-ului a făcut henț în careu, centralul a indicat 11 metri și Rareș Pintea a transformat cu un șut în dreapta portarului. În minutul 21, feroviarii au cerut și ei lovitură de la punctul cu var, însă arbitrul a fluierat invers – fault în atac.

CFR-iștii – cărora astăzi le-au lipsit câțiva fotbaliști importanți – puteau egala după o dublă gafă făcută de Kovacs la aceeași fază, dar Farcaș a fost la post. Uniriștii și-au dublat avantajul imediat după reluare. Florin Blaj a reușit o execuție senzațională și a trimis de la distanță în vinclu.

În minutul 48, Hetea a driblat în bandă și și-a încercat norocul, însă goalkeeper-ul feroviar a reținut. Câteva minute mai târziu, Plaian a bătut un corner de pe dreapta și Kovacs, cu capul, a ratat o ocazie uriașă pentru formația sa.

În minutul 57, Andrei Pop (atacant venit chiar de la CFR) a interceptat un balon de la Rus și a înscris pentru 3-0 liniștind apele pe banca Unirii. La acel scor, Onicaș și Blaj, amândoi cu lovituri de cap, puteau majora diferența, numai că au ratat milimetric ținta.

CFR Cluj 2 – Unirea Dej s-a încheiat 0-3 (prima înfrângere a feroviarilor pe teren propriu!) și elevii lui Gică Barbu au obținut trei puncte uriașe din confruntarea cu echipa aflată pe locul 4 în clasament.

Tot astăzi s-au mai jucat AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Avântul Reghin 5-0 și Gaz Metan Mediaş 2 – ACS Unu Fotbal Gloria 0-0.

NOTELE Dej24.ro (1-4 – foarte slab/ dezamăgitor, 5-6 – satisfăcător/ și-a făcut treaba, 7-8 – contribuție decisivă, 9-10 – foarte bine/ excelent).

FC Unirea Dej: 12. Farcaș – 6, 3. Plaian – 6, 20. Pintea – 7, 6. Kovacs – 5, 15. Pîrv – 6, 10. Fl. Blaj – 8, 19. Onicaș – 7, 5. Cătinean – 6, 8. Hetea – 7, 7. Hîmpea – 6, 9. Pop A – 8. Au mai intrat: Budean – 6, Farcaş A. – 6, Pop B. – 6, Papp – 6. Antrenor: Gheorghe Barbu – 9.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER