Ştiri din zonă
„Cu noi este Dumnezeu” – Concert de pricesne, muzică bisericească şi cultă, la Cluj-Napoca
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișCentrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură subordonată Consiliului Judeţean Cluj, organizează miercuri, 28 martie 2018, de la ora 18.00, pe scena Casei Universitarilor – „Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai, strada Mihail Kogălniceanu, nr. 3, din Cluj-Napoca, tradiționalul concert de pricesne, muzică bisericească şi cultă, intitulat „Cu noi este Dumnezeu”.
Concertul va fi susținut de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, interpreţi de folclor, grupuri vocale şi corale şi solişti instrumentişti.
Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” va introduce publicul spectator în atmosfera specifică Sărbătorilor Pascale prin piesele instrumentale: „Jesu, Joy of man’ s desiring” – J. S. Bach, „Theme From Schindler’s List” – John Williams, „O, Măicuță Sfântă!”, „Cu noi este Dumnezeu” și „Tatăl Nostru”, rugăciune cântată de tonorul clujean Alexandru Mânzat, acompaniază la pian Ioana Irimia. De asemenea, soliștii instrumentiști Veronica Costantin (vioară) și Andrei Oșan (clarinet) vor interpreta „Adagio” – T. Albinonni și „Lacrimossa” – W. A. Mozart.
Pe scena Casei Universitarilor va fi prezent și Corul de cameră „Psamodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijor pr.prof.univ.dr. Vasile Stanciu. Pricesnele din satul tradițional vor fi prezentate publicului de Grupul vocal tradițional de femei din localitatea clujeană Luna, coordonatori Ana și Ion Fetița. Pe scenă vor urca și interpreții de muzică populară: Maria Marcu, Irina Someșan, Mariana Morcan, Ioana Breda Morar, Alina Ceuca, Grigore Sâmboan, Radu Lazăr și Raul Oltean.
Invitați speciali sunt: cunoscuta interpretă de pricesne Eugenia Marinescu, actorul Dorel Vișan și interpreta de muzică populară Mariana Anghel. Totodată, momentele deosebite de toacă vor fi prezentate de Eclesiarhul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Nicula, protosinghelul Calinic Stupinean.
Concertul va fi prezentat de Grigore Sâmboan, iar intrarea este liberă!