Conectează-te cu noi

Naţional

Cum va fi VREMEA în ianuarie 2024

Publicat acum

pe

Temperaturile vor fi peste cele specifice în prima săptămână din ianuarie, anunţă marţi meteorologii, care precizează că vor urma două săptămâni cu temperaturi sub cele normale în întreaga ţară, iar ultima săptămână din lună va fi caracterizată de temperaturi apropiate de cele specifice în această perioadă. De asemenea, în prima jumătate a lunii, precipitaţiile vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 01.01.2024 – 08.01.2024

– Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.

– Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice.

Săptămâna 08.01.2024 – 15.01.2024

– Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile nord-estice.

– Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sudice.

Săptămâna 15.01.2024 – 22.01.2024

– Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

– Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordvestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 22.01.2024 – 29.01.2024

– Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

–  Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER