Social-Cultură
Curs de prim-ajutor susținut de paramedicii SMURD într-un local din Dej – FOTO
Publicat acum
11 anipe
Paramedicii SMURD au fost solicitați, ieri, să intervină la un local de pe strada Bistriței din Dej.
Din fericire, nu a fost vorba despre o intervenție adevărată, ci despre un curs pentru angajații respectivului local. Mai exact, paramedicii SMURD din Dej le-au explicat celor prezenți cum se acordă primul-ajutor în caz de nevoie. Pentru a înțelege cât mai bine cele explicate, paramedicii au apelat la un manechin.
Cursul a avut ca scop însușirea de către cei prezenți a cunoştinţelor de bază şi a deprinderilor practice, pentru acordarea primului ajutor în caz de nevoie, până la sosirea echipajelor de urgență.
Angajații prezenți la curs s-au declarat încântați de cele învățate. ”Mulțumim d-lui Ovidiu Rad, comandantul Detașamentului de Pompieri Dej și echipei SMURD pentru sprijinul acordat, în vederea însușirii noțiunilor acordării primului ajutor”, au spus aceștia.
Citește și:

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi

A făcut accident la Câțcău și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din Dej l-au reținut, iar apoi a fost prezentat în fața magistraților

Cu sau fără jocuri de noroc în Dej? Primăria lansează consultare publică. Unde VOTEZI


















