Naţional
Dacia lansează astăzi primul său model de maşină electrică – VIDEO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișDacia va lansa marţi primul său model de maşină electrică, compania postând în acest sens un mesaj pe contul de Facebook, care anunţă „r-EV-oluţia Dacia începe mâine”.
Compania anunţa în urmă cu două săptămâni că va prezenta, în premieră mondială, cea mai accesibilă maşină de oraş 100% electrică de pe piaţă, pe 3 martie.
Prezentarea urma să aibă loc în cadrul Salonului auto de la Geneva, care a fost anulat din cauza epidemiei de coronavirus.
Postarea rulează o secvenţă video cu cîteva elemente ale noii maşini.
Conform unor informaţii mai vechi, cel mai probabil scenariu pentru Dacia este ca modelul Renault K-ZE, lansat în China, să fie adaptat pieţei europene. Modelul a fost prezentat în septembrie 2018 în cadrul Salonului Auto de la Paris pentru a fi lansat pe pieţele emergente. Maşina ar putea costa circa 15-20.000 de euro. Francezii mai au în portofoliu modelul ZOE, care are un preţ de la circa 30.000 de euro cu TVA. Cu o maşină de 20.000 de euro şi un volum anual de 50.000 de unităţi, Dacia ar produce anual maşini electrice de un miliard de euro.