Naţional
DE AZI | Masca redevine obligatorie pe stradă, unde incidența e peste 6. Cine NU trebuie să o poarte
Publicat acum
3 anipe
Masca de protecție devine, din nou, obligatorie pe stradă în localitățile unde rata de infectare este mai mare de 6 la mie.
„Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății și Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne au semnat Ordinul pentru completarea Ordinului ministrului Sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.
Conform documentului, în localitățile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice deschise.
Vor fi exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise, persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.
Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Cine nu trebuie să poarte mască
Autoritățile au dat și câteva exemple despre situațiile în care masca nu este obligatorie:
„Într-o localitate unde rata incidenței este de peste 6 la o mie de locuitori, o persoană care circulă singură sau cu persoane cu care locuiește împreună, într-un spațiu deschis unde nu este aglomerat (activitate sportivă, activitate în parc, pe stradă, merge cu bicicleta etc.) nu trebuie să poarte mască.
Atunci când interacționează cu altcineva decât cu persoane cu care locuiește împreună, nu se mai consideră activitate în mod individual și trebuie să poarte mască.
Menționăm că rămâne, în continuare, în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție în locurile aglomerate indiferent de rata incidenței în localitate: ex: târguri, balciuri, talciocuri, piețe, stații pentru transport în comun etc.”
Documentul se va publica astăzi în Monitorul Oficial al României.