Naţional
De la 1 iunie, fără mască pe plajă
Publicat acum
4 anipe
Premierul Florin Cîțu a anunțat, astăzi, că de la 1 iunie nu va mai fi obligatorie masca pe plajă.
Premierul a făcut aceste precizări după întâlnirea cu reprezentanții operatorilor economici de pe litoral, în care s-au discutat propunerile care vor fi analizate vineri în comitetul interministerial.
”Unele propuneri vizează direct industria turismului de pe litoral, să putem fi pe litoral fără mască, la restaurant și hotel ocupare 100% în anumite condiții. Am primit propuneri și soluții foarte bune pe care le vom discuta vineri în comitetul interministerial. Vom avea aceste soluții la timp aprobate ca să putem începe la iunie o primă etapă de relaxare, iar a doua de la 1 august”, a spus premierul.
El a afirmat că o condiție obligatorie pentru renunțarea la mască pe plajă este păstrarea unei distanțe mai mari între șezlonguri, ceea ce va fi verificat de autoritățile locale: ”Eliminarea măștii pe plajă, aici e consens, am venit cu condiția de distanțarea între șezlonguri, iar toți din industrie au fost de acord”.
În ceea ce privește evenimentele publice – festivalurile, concertele – Cîțu a precizat că vor avea loc ”mai aproape de 1 august sau după”, în funcție de rata de vaccinare și de evoluția pandemiei.