Conectează-te cu noi

Eveniment

Dej | A început a doua etapă de vaccinare anti-COVID – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Astăzi a început la Dej vaccinarea persoanelor incluse în a doua etapă de vaccinare anti-COVID: cele de peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale.

În municipiul Dej sunt două centre de vaccinare anti-COVID-19. Primul – amplasat pe strada Regina Maria nr. 26 (Centrul de Servicii Sociale) – funcționează începând din această dimineață, de la ora 8, urmând ca cel de-al doilea (Școala Gimnazială nr. 5, pe strada Fragilor nr. 6) să fie deschis ulterior.

Momentan, cinci persoane sunt vaccinate într-o oră, astfel că într-o singură zi – pe parcursul a 12 ore – sunt imunizate 60 de persoane. Conform primarului municipiului Dej, Morar Costan, investiția s-a ridicat la 120.000 de lei.

”Azi am demarat vaccinarea în municipiul Dej, la centrul de pe Regina Maria, centru care este amenajat cu recepție, zonă de triaj, patru cabinete de vaccinare, cabinet post-vaccinare, deci avem tot ce înseamnă dotarea și circuitul unui centru. Avem și personalul necesar pentru deservirea centrului, respectiv medici, asistenți și personal auxiliar. Investiția a fost de aproximativ 60.000 de lei la acest centru, și 60.000 de lei la al doilea centru de la Școala Generală Nr. 5”, a declarat pentru Dej24.ro primarul Morar Costan. Edilul se va vaccina în această după-amiază (a vorbit despre acest subiect în materialul video de mai jos).

Vă reamintim, programările persoanelor care au peste 65 de ani și ale celor cu boli cronice se pot face individual, prin medicii de familie, prin call center, prin direcțiile de asistență socială și prin aparținători. În cazul persoanelor care deservesc activități esentiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze.

Imagini și declarații în MATERIALUL VIDEO de mai jos:

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Neamt Sergiu

    2021-01-19 la 1:26:45 PM

    Ca a inceput,e bine, rau e insa ca nu se mai pot face programari prin aplicatie, mai exact s-a atins numarul maxim de locuri disponibile, adica pana in data de 9 februarie. Mergand pe capacitatea maxima, de 60 locuri pe zi si numarand zilele in care s-au facut inregistrari, inseamna ca pana la aceea data vor fi vaccinati cam 1020 de persoane. Nu stiu daca e bine, sau e rau, insa faptul ca lumea nu se poate inregistra creaza o stare de confuzie si deceptie, astfel incat persoanele care sunt in categoria de 65+ se simt inca o data abandonati de catre stat si sistemul medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER