Social-Cultură
DEJ | „Colind din suflet de copil”, ediția a VII-a, în incinta bisericii ortodoxe de pe strada Gutinului!
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișProtopopiatul Ortodox Român Dej organizează un concert de colinde intitulat „Colind din suflet de copil”, ajuns la cea de-a VII-a ediție.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va avea loc marți, 10 decembrie, cu începere de la ora 17, în incinta Bisericii Ortodoxe „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, situată în Dej, pe strada Gutinului.
Vor participa elevi de la mai multe școli din Dej, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, concertul de colinde intitulat „Colind din suflet de copil” a ajuns la a VII-a ediție. Acest concert este organizat de către protopopiatul nostru și școlile gimnaziale de pe raza Protopopiatului Dej, iar anul acesta s-au alăturat și tinerii de la Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej. Încă de la prima ediție am observat cât de importantă este legătura dintre familie, școală și biserică. La acest concert vom avea ocazia să vedem o parte din truda pe care o fac cu timp și fără timp părinții și dascălii noștri. Pitagora spunea „omul nu este niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi să ajute un copil”. Părinții și dascălii zilnic se apleacă asupra copiilor pentru a-i ajuta și pentru a-i pregăti pentru viață. Vom fi colindați de 12 cete de colindători și vom fi onorați de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul nostru. Concertul va avea loc în data de 10 decembrie, ora 17:00, în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a Parohiei Dej I. Vă așteptăm cu drag să-l slăvim împreună prin colind pe pruncul Iisus”, a spus părintele protopop Ioan Buftea.