Politic
Dej – Conferința ”Femeia în societatea contemporană”, organizată joi de OFSD
Publicat acum
8 anipe
Sala Mare a Primăriei Dej va găzdui joi, de la ora 12:30, conferința ”Femeia în societatea contemporană”, organizată de femeile social-democrate din municipiu.
Conferința desfășurată sub egida Organizației Femeilor Social-Democrate Dej îl va avea ca speaker principal pe Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID. Participanții vor fi primiți după ora 12, pentru ca mai apoi – la 12:30 – să aibă loc deschiderea lucrărilor conferinței – făcută de viceprimar Teodora Muncelean, președinte OFSD Dej – și prezentarea invitaților. Apoi, de la 12:40, vor lua cuvântul, după cum urmează:
- Univ.Dr. Daniel David, UBB Cluj-Napoca
- Deputat Cornel Itu, Vicelider al Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară
- Primar Morar Costan – Primarul Municipiului Dej
- mediator dr. Laura Elena Pop Chiorean – consilier județean – Președinte al Organizatiei Femeilor Social Democrate Cluj
În program mai sunt prevăzute interpelări și discuții libere, iar apoi închiderea lucrărilor conferinței din Sala Mare a Primăriei Municipiului Dej.
Cine este Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID?
- profesor de psihologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca;
- preşedintele International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, al Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj (2004-2012) şi al Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România(2000-2011);
- profesor asociat (adjunct professor), incepand din 2009, la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New-York, SUA şi directorul programului de cercetare la Albert Ellis Institute, New York, USA;
- membru al Scientific Review Group în Social Sciences în European Science Foundation.