Conectează-te cu noi

Politic

Dej – Conferință susținută de Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

conferinta-femeia-in-societatea-contemporana-ofsd-dej

Sala Mare a Primăriei Dej a găzduit astăzi, de la ora 12:30, conferința ”Femeia în societatea contemporană”, organizată de femeile social-democrate din municipiu.

Conferința desfășurată sub egida Organizației Femeilor Social-Democrate Dej l-a avut ca speaker principal pe Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID. Deschiderea lucrărilor conferinței, făcută de viceprimar Teodora Muncelean, președinte OFSD Dej – a avut loc în jurul orei 12:30. Ulterior, după prezentarea invitaților, au luat cuvântul:

  • Univ.Dr. Daniel David, UBB Cluj-Napoca
  • Deputat Cornel Itu, Vicelider al Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară
  • Primar Morar Costan – Primarul Municipiului Dej
  • mediator dr. Laura Elena Pop Chiorean – consilier județean – Președinte al Organizatiei Femeilor Social Democrate Cluj

În program au mai fost prevăzute interpelări și discuții libere, iar apoi închiderea lucrărilor conferinței din Sala Mare a Primăriei Municipiului Dej. Evenimentul a fost un real succes, în sală fiind prezente numeroase reprezentante ale sexului frumos, dar și oameni politici sau din administrația locală.

Cine este Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID?

  • profesor de psihologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca;
  • preşedintele International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, al Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj (2004-2012) şi al Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România(2000-2011);
  • profesor asociat (adjunct professor), incepand din 2009, la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of  Medicine at Mount Sinai, New-York, SUA şi directorul programului de cercetare la Albert Ellis Institute, New York, USA;
  • membru al Scientific Review Group în Social Sciences în European Science Foundation.

Vezi în MATERIALUL VIDEO de mai jos ce s-a discutat și ce au spus invitații la microfon:

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER