Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Dej | Manifestări în Cimitirul Eroilor de pe Dealul Florilor, de Ziua Veteranilor de Război

Publicat acum

pe

De 15 ani, data de 29 aprilie aduce împreună militari și civili, întreaga societate, pentru a-i sărbătorii pe românii care si-au apărat țara în cea de-a doua conflagrație mondială. Ziua Veteranilor de Război reprezintă un moment de suflet pentru Armata României și, mai ales, un prilej de a le prezenta onorul celor care au scris parte din istoria țării și a instituției apărării.

Anul acesta se împlinesc 81 de ani de la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea teritoriului românesc. O mare parte dintre veteranii care au luptat pentru țară, sub culorile drapelului național, nu se mai află printre noi. Respectul și prețuirea noastră se cuvin atât lor cât și celor care sunt încă mărturii istorice vii, veteranii și văduvele celui de-Al Doilea Război Mondial.

În Garnizoana Dej, manifestările dedicate acestei sărbători, se vor desfăşura începând cu orele 13.00, în Cimitirul Eroilor Dealul Florilor, unde vor avea loc următoarele activităţi:

        – Intonarea Imnului național al României; 

        – Oficierea serviciului religios;     

        – Alocutiunea Comandantului Garnizoanei Dej;

        – Depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentele  Eroilor.

        – Defilarea gărzii de onoare

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER