Social-Cultură
DEJ | Patinoarul artificial din Piața Bobâlna SE ÎNCHIDE!
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
Patinoarul artificial din Piaţa Bobâlna se închide, potrivit unui anunț al Primăriei Dej. Acesta va funcţiona până în data de 16 februarie, inclusiv, în intervalul orar 10:00-21:30, iar începând de luni, 17 februarie va începe demontarea lui.
În prima fază vor fi efectuate operațiunile de dezghețare a suprafeței de gheață a patinoarului artificial, care vor urmate de demontarea instalațiilor și a podiumului pe care a fost amplasat. Aparatura şi componentele podiumului vor fi dezasamblate şi depozitate pentru a fi montate în sezonul de iarnă 2020- 2021.
„Și în acest an patinoarul artificial pe care l-am amenajat în centrul municipiului, s-a dovedit a fi atractiv. În cele 2 luni de funcționare peste 7000 de persoane au frecventat patinoarul, iar copiii din școlile dejene au putut să își desfășoare orele de sport”, a afirmat edilul Morar Costan.
Citește și:

Consilierii locali din Dej decid azi SUMA cu care va fi ajutată familia rămasă fără casă în urma exploziei

Primarul din Fizeșu Gherlii, REȚINUT pentru că a plecat acasă cu televizorul și cu un laptop luate din banii primăriei

Femeie din Dej, DISPĂRUTĂ din iunie. Sunați la 112 dacă o vedeți – FOTO/VIDEO












