Eveniment
Dej | Tânăr de 20 de ani testat cu Drugtest, rezultat pozitiv

Publicat acum
3 anipe

Sâmbătă, în jurul orei 00.50, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Dej au oprit pentru verificări un conducător auto, în vârstă de 20 de ani, care se deplasa cu un autoturism pe strada Fagului.
Tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat prezența substanțelor interzise, fiind astfel condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Reclamă
Citește și:
Început de an școlar la Dej, marcat de PROTEST. Adio, festivitate de deschidere, flori în careu și discursuri
Diseară vom avea parte de o ECLIPSĂ totală de Lună. Când va fi maximul și de unde poate fi urmărită cel mai bine
Doi artiști din Dej, Seso și Alexandra Hatos, au lansat melodia ”Depinde de tine” – VIDEO
Click pentru a comenta