Conectează-te cu noi

Social-Cultură

DEJ, unul din municipiile din România unde internetul va fi gratuit. Totul va fi posibil printr-un proiect UE

Publicat acum

pe

Peste 10.000 de municipalități s-au înscris în portalul #WiFi4EU al Uniunii Europene prin care se vor implementa a rețele de Wi-Fi gratuit, a informat vineri Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Uniunea Europeană (UE) vrea să promoveze accesul gratuit la Wi-Fi pentru toţi cetăţenii şi vizitatori în spaţiile publice, cum ar fi parcuri, piaţete, instituţii publice, librării, centre de sănătate şi muzee din toată Europa. Până în 2020, 120 milioane de euro din bugetul UE vor fi alocate pentru finanţarea echipamentelor necesare furnizării de servicii Wi-Fi publice gratuite, în aproximativ 8.000 de localităţi din toate statele membre, precum şi din Norvegia şi Islanda, potrivit Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

„Toţi vor beneficia de conexiune la internet, iar asta înseamnă că nu contează unde locuieşti sau cât câştigi.

Astfel, ne propunem să echipăm fiecare localitate şi fiecare oraş cu acces gratuit la Wi-Fi în jurul centrelor publice până în 2020”, se arată într-o declaraţie a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

De pe 20 martie a început înregistratea pe site-ul prin care localităţile pot beneficia gratuit de internet fără fir. Primele cereri de finanţare vor putea fi depuse, începând cu mijlocul lunii mai a acestui an, iar localităţile înregistrate vor putea solicita bonuri valorice dintr-un prim lot de 1.000 de bonuri WIFI4EU, ce vor fi distribuite pe baza principiului „primul sosit, primul servit”, precizează Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

„Localităţile vor putea utiliza bonurile WiFi4EU pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în anumite centre ale vieţii publice locale pe care le-au ales în acest sens. Costurile pentru întreţinerea reţelei vor fi acoperite de localităţi. Reţele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate şi nu vor colecta date cu caracter personal. Finanţarea va fi acordată numai reţelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente şi cu o calitate similară în acelaşi spaţiu public”, conform sursei citate.

Uniunea Europeană va aloca 120 milioane euro pentru acest proiect. Printre municipiile din România înscrise deja se numără Aiud, Sebeş, Alba Iulia, Blaj, Arad, curtea de Argeş, Câmpulung, Piteşti, Bacău, Oradea, Bistriţa, Botoşani, Dorohoi, Făgăraş, Brăila, Braşov, Râmnicu Sărat, Buzău, Călăraşi, Caransebeş, Cluj, Dej, Turda, Constanţa, Medgidia etc.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER