Sport
Dejeanul Ciprian Deac, în istoria fotbalului românesc. La ce capitol e egalul lui Mircea Lucescu
Publicat acum
3 anipe
Fotbalistul dejean Ciprian Deac (36 de ani) a intrat în istoria fotbalului românesc, după cucerirea celui de-al șaptelea titlu de campion al României – toate cu CFR Cluj.
Experimentatul mijlocaș a intrat într-o galerie selectă, alături de nume grele din istoria fotbalului românesc, care au reușit această performanță: Mircea Lucescu, Dumitru Stângaciu, Tudorel Stoica și Adrian Bumbescu.
De asemenea, câte șase trofee câștigate au alți doi colegi ai săi: Mario Camora (toate cu CFR Cluj) și Alexandru Chipciu (3 cu FCSB, 3 cu CFR Cluj).
Ciprian Deac a cucerit titlul cu numărul 7 în Liga 1!
Pe prima poziție în această ierarhie se află în continuare Marius Lăcătuș – cu 10 astfel de distincții câștigate. Este greu de crezut că recordul său va putea fi doborât prea curând de un jucător. Mai ales că Ciprian Deac se află pe final de carieră, scrie Digisport.
Chiar dacă este unul dintre cei mai în etate jucători de la CFR Cluj, Ciprian Deac s-a dovedit a fi și unul dintre cei mai buni fotbaliști ai echipei sale, în acest sezon. A bifat 38 de prezențe din 39, reușind să marcheze 10 goluri și să ofere 10 pase decisive.
”Este o bucurie foarte mare, este ca și primul campionat pe care l-am câștigat. Nu pot să descriu în cuvinte, sunt așa de fericit. Mă bucur că munca noastră de un an de zile s-a văzut în această seară. Eu cred că această echipă a demonstrat că știe să joace meciurile decisive.
Sincer, și oamenii care ne sunt aproape au avut semne de întrebare referitor la această echipă. Am avut foarte multe ședințe, eram sigur că vom câștiga. Eu cred că am meritat, am fost echipa cea mai bună, am condus tot campionatul, am făcut record de puncte. Cred că a fost un sezon aproape perfect, ca să nu spun perfect”, a spus Ciprian Deac, la Prima Sport.