Ştiri din zonă
Demn de un SCENARIU DE FILM. Doi bărbați BĂTUȚI CU BESTIALITATE, în ICLOD
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișUn scenariu demn de filmele de acțiune. Doi bărbați de 37 și respectiv 19 ani, tată și fiu, au fost bătuți cu bestialitate, de către 5 indivizi necunoscuți, cu bâte de baseball. Totul s-a petrecut pe raza localității Icod.
Totul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, puțin după ora 23:00, după ce aceștia au ieșit din gospodăria unei locuințe din localitatea Iclod.
„Marius şi fiul său, Daniel, doi bărbaţi în vârstă de 37, respectiv 19 ani locuiesc în satul Luna de Jos, comuna Dăbâca.
În noaptea de miercuri spre joi, după ora 23.00, cei doi au ieşit din gospodăria unei cunoştinţe din localitatea Iclod, căreia i-au efectuat o lucrare în casă. Apoi, s-au întâlnit cu doi prieteni din sat, soţ şi soţie, cu care au stat de vorbă câteva minute.
În timp ce povesteau, pe lângă ei au trecut cinci tineri, băuţi, iar femeia i-a întrebat pe aceştia ce avuseseră cu prietenul fiicei sale în urmă cu două săptămâni, încât să-l bată şi să-l aducă într-un hal fără de hal. Aceştia n-au spus nimic şi au trecut mai departe. Încheindu-şi discuţia cu prietenii lor, tatăl şi fiul s-au îndreptat spre maşina lor, parcată pe o stradă alăturată. La un moment dat, dintr-o curte au apărut cei cinci tineri, înarmaţi cu bâte de baseball.
„Erau toţi foarte tineri, cu vârste cuprinse între 18-20 de ani. Ne-au întrebat ce căutăm în zonă şi unul dintre ei s-a apropiat, pe la spate de fiul meu şi i-a ars doi pumni în gură, spărgându-i buza. Apoi, ceilalţi s-au năpustit pe mine şi m-au altoit cu bâtele în nas, fracturându-mi-l, în cap şi în piciorul stâng. Apoi, au fugit”, povesteşte bărbatul.
La faţa locului a sosit, degrabă, poliţia şi ambulanţa, cei doi fiind transportaţi la Spitalul din Gherla pentru îngrijiri”, potrivit Ziua de Cluj.
Mai multe detalii AICI!