Naţional
Deputaţii INTERZIC afișarea în public a promoţiilor la jocuri de noroc
Publicat acum
6 anipe
Camera Deputaţilor a votat, miercuri, un proiect de lege care interzice afişarea în public a cadourilor oferite la jocurile de noroc. Iniţiativa mai prevede că toate câştigurile neridicate de participanţii la jocurile de noroc organizate de Loteria Română devin venituri ale instituţiei.
„Se interzice afişarea în exteriorul locaţiilor de jocuri de noroc a valorilor sau bunurilor acordate prin bonusuri, promoţii sau «jack-pot»-uri reale sau simulate”, prevede un articol nou introdus de deputaţi în Legea privind adoptarea OUG 42/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul jocurilor de noroc.
Potrivit iniţiatorilor, modificarea urmăreşte „protecţia consumatorilor din domeniu, în sensul în care prin afişarea in exteriorul locaţiilor a unor promoţii reale sau simulate, jucătorilor li se induce senzaţia ca pot câştiga mult mai mult la unii operatori, ceea ce duce la practici de încurajare a jocului”.
De asemenea, aceste practici au fost considerate ca fiind neuniforme şi reprezintă „situaţii care pot da naştere la aspecte de neconcurenţialitate intre operatori”.
Proiectul de lege adoptat în Camera Deputaţilor mai prevede că toate câştigurile neridicate de participanţii la jocurile de noroc organizate de Loteria Română se constituie în venituri ale Loteriei Române.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, urmând ca legea să ajungă pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, scrie Mediafax.