Politic
Deputatul dejean Cornel Itu, reales PREȘEDINTE EXECUTIV al PSD Cluj – FOTO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișDeputatul dejean Cornel Itu a fost reales, aseară, la Conferința Județeană a PSD Cluj președinte executiv al formațiunii politice.
Vineri, 2 octombrie, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, a avut loc Conferința Județeană a PSD Cluj. Evenimentul a fost cu atât mai important cu cât au avut loc și alegeri în cadrul organizației. În urma exprimării opțiunilor de vot a membrilor partidului, deputatul dejean Cornel Itu a obținut funcția de președinte executiv al PSD Cluj. Tot în urma conferinței, Remus Lăpușan, de altfel și singurul candidat pentru fotoliul de președinte al PSD Cluj, a fost reconfirmat în această funcție.
„Organizația PSD Dej a dat din nou dovadă de mobilizare și implicare în activități ale partidului care au un rol însemnat pentru următorii doi ani- alegerile la nivel de județ. Am fost mândru să recunosc, dintr-o sală de peste 500 de membri PSD din întreg județul, o parte importantă conturată de organizația noastră. Din acest motiv, felicitările mele se îndreaptă în primul rând spre oamenii deosebiți care ne susțin în continuare! Datorită meritelor acestei organizații, un număr semnificativ de locuri în Biroul Permanent și Consiliul Județean Cluj au revenit membrilor PSD Dej. Sunt onorat și recunoscător celor care mi-au acordat încrederea prin votul din cadrul conferinței pentru a ocupa din nou funcția de președinte executiv al PSD Cluj.
Una dintre prioritățile mele o să rămână coordonarea departamentelor specializate. Eficiența acestor departamente ar trebui să se regăsească în inițiative, promovate atât de către Parlament, cât și de către Guvern. Unele dintre departamentele constituite au avut rezultate deosebit de bune, pe agricultură, pe învățământ, pe domeniul juridic, și consider că munca lor ar trebui să aibă ecou la nivel central, în Parlament și în Guvern. Am dovedit că și la Cluj se pot obține rezultate bune, având o organizație puternică. Dejul, Gherla, Turda, Câmpia Turzii au demonstrat că se poate, că PSD e vocea importantă în această zonă. La rândul ei, organizația municipiului Cluj-Napoca s-a deschis, au venit înspre PSD oameni tineri și valoroși, din mediul universitar, iar acesta e un semnal foarte pozitiv pentru viitor.
PSD a beneficiat și beneficiază de încrederea unei părți importante a populației din județul Cluj, iar votul dat de ardeleni este unul valoros, bine cântărit și constant. Clujenii vor conta mereu în ecuația transilvăneană și națională! Guvernul Ponta este unul care a privit spre nevoile ardelenilor, iar această atitudine va fi cu siguranță răsplătită. Ne dorim ca problemele noastre și dezvoltarea economică și socială a Transilvaniei să ocupe, în continuare, un loc important pe agenda Executivului„, a declarat deputatul Cornel Itu.
Membri în Biroul Permanent PSD Cluj: Itu Cornel – președinte executiv; Sălătioan Vasile -vicepreședinte; Morar Costan – vicepreședinte;
Membri în Consiliul Județean PSD Cluj: Itu Cornel – președinte executiv; Sălătioan Vasile -vicepreședinte; Morar Costan – vicepreședinte; Pop Dan Florin, Mureșan Augustin, Boldor Silviu, Moldovan Dănuț, Frențiu Gavril, Rus Casin, Zelencz Tiberiu, Oltean Dumitru, Moncea Ioan, Retegan Simion, Balici Marius, Rotar Alin, Covaciu Augustin, Trâmbițaș Marcel, Rus Călin, Muncelean Teodora, Bradea Andrei, Ciungan Anda, Malyarcsuc Adrian, Costin Ioana, Pura Adrian, Petruț Ioan, Morar Ignat, Zanc Gavril, Cremene Marinela.
La Conferința Județeană a PSD Cluj de aseară au participat și preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.