Naţional
Din 4.000 de microbuze şcolare controlate, peste 500 nu aveau ITP sau RCA
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișDe la sfârșitul lunii august, poliţiştii rutieri din țară au controlat 4.236 de autovehicule destinate transportului de elevi, potrivit unui comunicat. Dintre ele, 291 aveau termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice expirat, iar 268 nu aveau asigurare de răspundere civilă auto încheiată.
Potrivit comunicatului, maşinile nu au fost retrase din circulaţie, aşa cum s-ar fi întâmplat în cazul unui microbuz normal, ci “conducătorilor auto și coordonatorilor activității de transport le-a fost atrasă atenția ca autovehiculele destinate transportului școlar la care au fost constatate deficiențe să nu fie utilizate”, arată Poliţia în comunicat.
Alături de poliții rutieri au fost și colegii de la prevenire. 4.000 de conducători auto și 1.981 de coordonatori de transport au fost verificați și instruiți, iar în urma verificărilor, au fost identificați 31 de șoferi ce nu dețineau atestat profesional.
În prima zi de şcoală, pe 9 septembrie, peste 10.000 de polițiști vor fi în misiune, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara, pentru un început în siguranță al noului an școlar, potrivit unui alt comunicat.
În anul școlar 2018 – 2019, față de anul școlar precedent, numărul infracțiunilor de furt, lovire sau alte violențe a fost în scădere, mai anunţă oamenii legii.
Măsuri anunţate:
- fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Zilnic, polițiștii vor fi în zona şcolilor, la orele la care elevii vin și pleacă de la cursuri, fiind supravegheate traseele lor de deplasare.
- Poliţiştii de la rutieră aflați în serviciu pe arterele de circulaţie intens tranzitate și din apropierea unităților de învățământ vor asigura fluenţa traficului rutier.
- Se vor intensifica acțiunile polițiștilor pentru prevenirea absenteismului școlar, pentru a preveni delincvenţa juvenilă şi pentru a combate orice situaţie ce ar putea duce la victimizarea minorilor.
Menționăm că majoritatea faptelor sesizate în anul școlar trecut (91,41%) au avut loc în incinta unităților de învățământ, restul în zona adiacentă acestora. În 2018 – 2019, comparativ cu anul școlar precedent, numărul infracțiunilor sesizate în incinta unităților de învățământ a scăzut cu 2,15%, iar cel al infracțiunilor sesizate în zona adiacentă, cu 6,5%.
Faptele sesizate prezintă cu precădere un pericol social redus, trei sferturi dintre acestea reprezentând furturi (al căror număr a scăzut cu 8,34%) și loviri sau alte violențe (în scădere cu 2,22%).