Ştiri din zonă
DNA Cluj a trimis în judecată, pentru abuz în serviciu, un fost director al CNADNR
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișFostul director al CNADNR Dorin Gavril Debucean a fost trimis în judecată marți de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj pentru abuz în serviciu în formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DEBUCEAN DORIN GAVRIL, aflat în stare de detenție, la data faptei director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.) S.A. București pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Debucean Dorin Gavril, în calitate de director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.) S.A. București, cu încălcarea prevederilor legale, a semnat două contracte de asistență juridică, având ca obiect prestarea de servicii de asistență juridică pentru cauze strict determinate și un onorariu și alte cheltuieli stabilite ca plată lunară, pe întreaga perioadă de desfășurare a proceselor.
Cele două documente au fost semnate de inculpat în cursul anului 2008, fără să aibă aprobarea Consiliului de Administrație sau a vreunei structuri de specialitate din cadrul C.N.A.D.N.R.. Mai mult, nu era prevăzută posibilitatea de reziliere unilaterală a acestor contracte.
Ca urmare a încheierii abuzive a celor două contracte, C.N.A.D.N.R. S.A. a suferit o pagubă totală de 8.761.387 lei (rezultată prin executarea silită a celor două contracte).
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.
„Amintim că, anterior, inculpatul Debucean Dorin Gavril a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție (comunicat nr. 297/VIII/3 din 27 aprilie 2012), fiind condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare”, se precizează într-un comunicat de presă.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicat.