Ştiri din zonă
Documentarul despre pădurea bântuită Hoia-Baciu din Cluj-Napoca va fi lansat astăzi – VIDEO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișDupă un an de muncă, a venit momentul ca primul documentar turistic profesionist despre Pădurea Hoia-Baciu să fie lansat.
“The Hoia-Baciu Forest – Truth or Legend?” este un film de aproximativ 40 de minute produs de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Transilvaniei, ȋn colaborare cu Lara Media Production, GVT Media şi Asociaţia RYLEx (cunoscută datorită The Hoia-Baciu Project).
Evenimentul va avea loc la Cluj-Napoca, miercuri, 21 decembrie, de la ora 19:00, la Cinema Dacia din Mănăştur.
Totul a pornit de la lipsa unor suveniruri asemănătoare cu cele din străinătate, pe care turiştii care vizitează orice obiectiv le pot lua acasă pentru a le face cadou sau păstra. Cu experienţă ȋn promovare turistică, videografie şi televiziune, producătorii au reuşit să realizeze un documentar turistic plin de reconstituiri, mărturii ale vizitatorilor, imagini specatculoase cu pădurea ȋn toate anotimpurile, interviuri cu specialişti ȋn silvicultură, parapsihologie, biologie, detecţie de metale etc.
Montajul final nu conţine exagerãri hollywoodiene, dar este atractiv pentru orice privitor. Filmul a fost produs din bugetul propriu al APDT, dar şi cu sprijinul a mai multor sponsori. Până acum au fost lansate două trailere, unul narat de Peter Baker (BBC) şi celălalt de Eric Gordon (CNN). Documentarul final are vocea lui Peter Baker.
Ȋn ultimii ani, Pãdurea Hoia-Baciu a fost inclusã în diverse topuri ale celor mai înspãimântãtoare locuri din lume, alãturi de alte zone cu fenomene asemãnãtoare, precum Deşertul Mojave şi Gloful Breeze din Statele Unite, La Spezia-Arenzano din Italia, Valea Hessdalen din Norvegia, Belo Horizonte din Brazilia sau Muntele Kailasa din Tibet.
Anul viitor va fi anunţată data de la care se vor putea face comenzi pentru a cumpăra această amintire, la fel ca pe orice suvenir dintr-un magazin specializat. Filmul (ȋn format MP4 full HD 1080p) va fi pus pe un stick făcut din crengi uscate din pădure, dar şi ȋntr-o cutie personalizată.