Conectează-te cu noi

Eveniment

Două decenii de ÎNCHISOARE pentru tânărul care a OMORÂT o bătrânică din Muncel, comuna Câțcău

Publicat acum

pe

Tânărul în vârstă de 19 ani care a ucis cu sânge rece o bătrânică din localitatea Muncel, comuna Câțcău, a fost condamnat la închisoare.

Vă reamintim, pe 28 noiembrie 2019, o femeie de 90 de ani a fost ucisă de un vecin în vârstă de 19 ani. Sfârșitul femeii a fost unul de o brutalitate înfiorătoare, iar detaliile cuprinse în referatul de arestare nu pot fi reproduse, decât sumar, din cauza violenței extreme căreia femeia de 90 de ani i-a căzut victimă.

În acea noapte, femeia a fost lovită atât cu pumnul, cât și cu un par, iar apoi a fost sufocată cu o pungă. Conform EVZ, criminalul a încercat și să o violeze, dar nu a reușit pentru că nu a avut erecție, fiind sub influența băuturilor alcoolice. La autopsie, medicii legiști din Cluj au descoperit că victima a fost sodomizată.

La scurt timp după comiterea crimei, individul de 19 ani a fost prins de către polițiști. Pus în fața probelor adunate, bărbatul a recunoscut că a ucis-o pe femeia de 90 de ani și a precizat că a comis această faptă în stare de ebrietate și că nu își mai aduce aminte nimic.

Tânărul a fost condamnat de magistrații clujeni la o pedeapsă de 21 de ani de închisoare, scrie bzc.ro.

Citește și:

CRIMĂ în apropiere de Dej. Bătrânică găsită moartă, cu urme de VIOLENȚĂ pe corp – FOTO

Suspectul CRIMEI de lângă Dej, REȚINUT pentru 24 de ore. Va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă

Detaliile înfiorătoare ale crimei din Muncel! Și-a sodomizat victima și a sufocat-o cu o pungă – FOTO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER